Cu Zdrovit avem deja o relație de suflet de mulți, mulți ani. Îmi amintesc surpriza pe care am avut-o când au venit pachetele pentru prima ediție a Maratonului Montan Rafael. A fost: uaaaaau!  De atunci, an de an, văd aceeași expresie de uimire încântată pe chipurile oaspeților noștri alergători. Nu mă mai satur să privesc bucuria aceea de copil care se uită parcă în sacul generos al lui Moș Crăciun, pe care o are fiecare sportiv când primește kitul.

Ni s-a dus vestea în toată țara, grație pachetului Zdrovit. Unii ne-au povestit că s-au tratat inclusiv de COVID cu ceea ce au primit, pentru că medicația prescrisă de medic se găsea în kit. Ca să nu mai vorbim despre genunchii repuși în funcțiune de Supramax articulații, despre rănile vindecate, despre energia, vitalitatea și senzația de prospețime oferite de vitaminele și de celelalte produse medicamentoase și suplimente alimentare.

Uneori mă întreb cum ar fi Maratonul sau Andurantul dacă într-o zi prietenii noștri modești în atitudine și generoși în faptă de la Zdrovit ar decide să nu ne mai trimită pachete, apoi alung rapid acest gând, ca și cum aș alunga teama că într-un an s-ar putea, prin absurd, să nu mai vină primăvara.

Bucuroși că primăvara Zdrovit este mereu în mijlocul nostru, mai încheiem o ediție a competițiilor de alergare montană caritabilă și le mulțumim celor care, atât de frumos, fac să se întâmple lucruri minunate în suflete, pe munți și în cabinetele și sălile de terapie. Copilașii și adulții cu dizabilități au nevoie de astfel de oameni și de toată dragostea noastră lucrătoare.