Printre zilele ploioase de sfârșit de septembrie a rabufnit fericită o răzleață zi de vară… Pâlcuri de copilași de la grădinițele din vechiul burg se adună în Promenadă. O bucurie molipsitoare plutește printre nerăbdătorii preșcolari. Ca și anul trecut, Teatrul Strada este aici, cu ale sale păpuși glumețe, vesele și muzicale. Aproape ca prin minune, toate scaunele pregătite sunt ocupate. E timpul să înceapă.,,”Aventurile lui Oac-Oac”

Silvian Duică și Georgia Gulea, extraordinari și sufletiști actori, se întrec pe sine. Glume care stârnesc râsete în hohote ale micilor spectatori, muzică antrenantă și o poveste frumoasă de dragoste cu năbădăi, cu haioase și pline de imaginație întâmplări, electrizează publicul și îl cuceresc.

Așa începe Festivalul Rafael: “Sunt prietenul, colegul sau ruda ta. Acceptă-mă așa cum sunt!” O zi minunată se prefigurează, iar cortina e deschisă de acești copii frumoși, de actorii Teatrului Strada și de atât de animatele păpuși care topesc granițele dintre realitate și basm, dintre lumea meschină a intereselor imediate și idealismul celor care rămân copii, indiferent de vârstă.

Se încheie piesa și noi experiențe sunt deja întipărite în căpșoarele și în suflețelele micilor spectatori. Nimic nu e mai plin de măiestrie decât delicatețea și aplombul cu care pot fi conduși copiii prin lumi în care visul este atât de bine împletit cu realitatea încât se creează o firească și profundă experiență de viață. Peste ani, când vor căuta în trecut momente memorabile, piesa cea în care Silvian și Georgia și-au pus sufletul în fața lor va fi printre locurile fruntașe.

Da, trăim întâmplări minunate! Chiar aici, chiar acum! Mulțumim, actori minunați ai Teatrului Strada! Vă îndrăgim, atât noi, cât și toți toți copilașii care au bucuria de a vă fi spectatori!