Kinetoterapia („terapia prin miscare”) vizează păstrarea calității vieții și a stării de sănătate și recuperarea capacităților funcționale ale pacientului, prin programe individualizate în funcție de patologia acestuia, pe baza unui plan de obiective bine structurat și în urma unui diagnostic și a unei evaluări prealabile.
„Terapia prin mișcare” urmărește restabilirea capacităților motrice a unei persoane, pierdute fie în urma unor traumatisme, fie dobândite congenital sau uzual (din cauza profesiei sau a unor atitudini vicioase ale corpului în diverse activități repetitive/zilnice). Elementul de bază utilizat în kinetoterapie este exercițiul fizic.
Între beneficiile pe care le oferă kinetoterapia regăsim, în special:
- independența din punct de vedere motric și social;
- dezvoltarea nervoasă compensatorie și de adaptare (în cazurile postraumatice și postoperatorii, unde este necesară o readaptare sau reeducare, de exemplu, în urma unui atac cerebral, postoperator, în urma unor tetrapareze sau paralizii);
- independența economică și socială;
- menținerea unei vieți active. (www.arcadiamedia.ro/ 19.03.20,15:17).
Având Tetrapareză spastică și, implicit, probleme de locomoție și echilibru, pentru mine mersul, deplasarea din loc în loc, urcatul scărilor și alte activități ce presupun mișcare și coordonare se fac într-un mod deficitar, cu mult efort, ajutor, multă susținere și perseverentă atât din partea mea, cât și din partea celor dragi mie, apropiaților și cunoscuților. Din cauza diagnosticului mai sus menționat mă deplasez cu ajutorul unui cadru metalic, iar pe distanțe lungi folosesc un scaun rulant, asta deși fac recuperare de la nouă luni. Dar nu mă las, pentru că știu că poate sunt oameni care nu avut șansa să pună piciorul jos, să fie gâdilați în talpă de firul ierbii sau să simtă nisipul fierbinte de la malul mării. Mie mi s-a dat această șansă chiar dacă mai târziu, după ani întregi de recuperare și am de gând să o fructific, nu să o ratez. Trebuie să te bucuri de progres, oricât de mic și să faci posibilul din tot ce ți s-a dat. Pentru o recuperare cât mai eficientă și pentru a-mi redobândi cât de cât libertatea de mișcare, independența motrică și corectarea unor sechele posttraumatice este nevoie ca kinetoterapia și exercițiul fizic să se efectueze constant, repetitiv și zilnic.
Ca beneficiar al Fundației Rafael, pe lângă socializare, consiliere și terapie ocupațională, benefiez și de kinetoterapie de două ori pe săptămână, fiind asistată conștiincios de doi kinetoterapeuți. Tot în cadrul fundației, eu și semenii mei cu probleme motrice mai beneficiem și de masaj terapeutic. Combinate, cele două forme de terapie dau rezultate încurajatoare care dovedesc că munca și efortul tău au avut un rost.
O ședință de kinetoterapie durează cam două ore și pe parcursul acesteia fac exerciții de echilibru și coordonare, exerciții ce presupun întinderea genunchilor, corectarea posturii, dezvoltarea mersului într-un mod cât mai aproape de normal și îmbunătățirea motricității fine. Cele mai grele mi se par exercițiile de echilibru, „șnițelele‟, care presupun susținerea întregii greutăți corporale în mâini, îmi este foarte dificil să îmi întind genunchii și să îmi ridic picioarele în timpul mersului, să aduc anumite obiecte din sala de kineto contra cronometru și nu în ultimul rând exercițiile de motricitate fină îmi încearcă răbdarea pentru că necesită multă precizie și exactitate.
Îmi place foarte mult să lucrez la kineto, pentru că pe zi ce trece, văd că mă mișc din ce în ce mai bine, îmi recapăt mobilitatea, câștig echilibru, iar progresele sunt mici, dar vizibile, iar faptul că pierd în greutate și îmi îmbunătățesc aspectul fizic, mă motivează să continui lupta în fiecare zi cu mai mult sârg și cu mai multă pasiune și dăruire. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Cătălin pentru că aveam același diagnostic, ne înțelegeam foarte bine, petrecând foarte mult împreună, râdeam mult, ne încurajam și susțineam reciproc. Ar fi plăcut să mai lucrez cu el sau cu alți colegi pentru că mai vorbim, mai schimbăm impresii, timpul trece mai ușor, iar exercițiile fizice nu ți se mai par atât de istovitoare. Câteodată exercițiile fizice pot fi o adevărată provocare, fiind obositoare și greu de exectutat.
Dar pentru a avea rezultate care să dureze în timp, este nevoie de mult mai mult. De aceea, de două ori pe an, câte trei săptămâni, merg la un spital de recuperare. Acolo fac kinetoterapie activ și pasiv, stau în verticalizator patruzeci de minute, folosesc roata pentru umăr, fac genoflexiune la spalier și sunt pusă într-un apărat care stimulează mersul în mod corect, îndoindu-ți și întinzându-ți picioarele simultan. Fac fizioterapie, electrostimulare, parafină, perfuzii cu vitamine și analize. Toate le fac sperând că va fi măcar puțin mai bine și situația se va îmbunătăți.
Și asta nu e tot. Pentru a menține progresele făcute la fundație și la recuperare trebuie să fac trei ore de exrrciții fizice zilnic și acasă. Merg pe jos două ore, ajutată de orteze, fac o oră de bicicletă, folosesc spalierul și banda de alergat în fiecare zi, chiar dacă e un mers foarte încet și lent. Psihologul fundației m-a comparat într-o zi cu un sportiv de performanță spunându-mi: „Tu ești mai ceva decât un sportiv, deoarece un atlet își poate permite să își ia o pauză de două-trei zile, dar tu nu îți poți permite asta, dacă îți iei o pauză de trei zile s-a dus tot progresul înregistrat după ani de zile de muncă! Deci, continuă să lupți și nu obosi.”
Sunt foarte fericită că pot și trebuie să fac exerciții fizice zilnic. Dacă semenii mei fără dizabilități au grijă de aspectul lor fizic mergând la sală, făcând kangoo jumps, înot sau yoga, eu încerc să mă mențin într-o formă fizică bună, făcând exerciții adaptate nevoilor și capacităților mele. Fac tot acest efort zilnic, constant și susținut pentru că sunt adepta zicalei bine cunoscute: „O minte sănătoasă, într-un corp sănătos !‟
Autorul articolului: Iulia Dănilă