„Munca înnobilează pe om”. De mici copii suntem urmăriți și frământați de eterna întrebare „Eu ce o să mă fac când o să fiu mare?” În copilărie cel mai mare vis al nostru este să devenim maturi, să avem un salariu, să fim pe picioarele noastre. Nu ne gândim la atribuțiile, responsabilitățile și consecințele pe care le implică un loc de muncă. Mergem la școală, la facultate, cu gândul că după terminarea studiilor ne vom găsi un loc de muncă care să fie conform cu pasiunile și aptitudinile noastre și să ne ajute să fim independenți financiar.
Este foarte important să îți găsești un loc de muncă care să îți placă, la care să mergi cu plăcere, să muncești din pasiune, să poți să evoluezi și să îți îndeplinești menirea. Doar atunci poți să spui că acel loc de muncă te înnobilează te ajută să devii un om mai bun, să dai tot ce e mai bun din tine. Este indicat să faci ceea ce îți place pentru că vei petrece mulți ani din viața ta la acel loc de muncă.
Din păcate, în zilele noastre prea puțini oameni își permit luxul de a face ceea ce le place, de a transforma pasiunea într-un loc de muncă. Viața nu îți oferă prea multe opțiuni, de multe ori alegem pe repede înainte ce se ivește, chiar dacă acel loc de muncă nu corespunde cu studiile pe care le-am urmat, din teama de a nu rămâne șomeri sau asistați de stat și de către părinți.
Îmi doresc un loc de muncă pentru că vreau să simt că toți anii petrecuți în școală și toate sacrificiile făcute de părinții mei au meritat. Vreau să intru și eu în rândul lumii, să pot plăti rate și facturi, să călătoresc, să am satisfacția că mă pot întreține singură. Este greu pentru oricine să își găsească un loc de muncă adaptat nevoilor, dar atunci când ai o dizabilitate totul devine mult mai complicat, pentru că ai nevoie de toaletă adaptată, de un loc care să nu aibă foarte multe scări și de transport de acasă la locul de muncă. Eu însă nu îmi pierd speranța și știu că la un moment dat voi găsi un loc care să corespundă cerințelor și aptitudinilor mele. Trebuie însă să muncesc foarte mult. În prezent lucrez în cadrul Atelierului Protejat Rafael și îmi place foarte mult ceea ce fac, aș vrea însă să mă pot încadra mai bine în timp și să mă pot adapta mai ușor la nou.
În al doilea rând, un loc de muncă nu îți oferă doar satisfacții financiare, el poate fi un loc în care să legi prietenii și relații sociale durabile. Este esențial să pleci de acasă, să te întâlnești, să îți planifici activitatile și să porți zilnic o discuție cu cineva. Suntem ființe sociale de aceea avem nevoie de interacțiune de contact vizual și socializare.
Este mult mult mai benefic să ne facem prieteni în viața reală, decât să trăim într-o lume virtuală, care în realitate nici măcar nu există. Așa că, decât să stați acasă în fața calculatorului, mai bine întâlniți-vă cu un prieten, cu un coleg de muncă, discutați și organizați activitatea pentru săptămâna viitoare. Nu uitați: pentru a vă păstra un loc de muncă, este necesar să perseverați și să dați randament în fiecare zi.
Nu în ultimul rând, îmi doresc să demonstrez că și persoanele cu dizabilități pot termina o facultate și apoi se pot angaja pe piața liberă a muncii, chiar dacă cu mici adaptări și ajutor din partea celorlalți. Știu că va dura destul de mult până ce voi avansa în carieră sau îmi voi găsi un nou loc de muncă, dar mă ghidează o zicală care m-a urmărit încă din copilărie și pe care mama mi-a întipărit-o adânc în minte: „Dacă altul poate, eu de ce nu aș putea? Singurele limite în evoluția noastră sunt cele pe care ni le impunem chiar noi.
Autorul articolului: Iulia Dănilă