Pentru cele două cabinete în care beneficiarii Fundației Rafael vor avea acces la terapii gratuite avem nevoie de minimum 9000 de lei. Suntem conștienți că nu îi vom aduna pe toți deodată, dar vom agonisi fiecare bănuț și îl vom pune la treabă.

O modalitate de a aduna o parte din sumă este aceea de alerga și de a le da prietenilor noștri șansa de a dona pentru proiect. De data aceasta, Claudiu va porni într-o cursă de 49 de kilometri și sperăm să aducem în punguța proiectului primii 2000 de lei, ca să putem începe.

Prin urmare, sâmbătă, 28 septembrie 2019, 49 de kilometri vor fi alergați, iar toți prietenii fundației, toți cei care știu ce eforturi se depun împreună cu beneficiarii noștri pentru ca ei să atingă mereu și mereu zona proximei dezvoltări, vor putea dona, oricât vor dori, în conturile Fundația Rafael RO35 RNCB 0054 0901 1247 0001 BCR Codlea (lei), RO08RNCB0054090112470002 (euro) sau direct la sediul nostru din Codlea, str. Libertății, nr. 22A. Donatorii vor specifica în formularul pentru transfer bancar: “Aleargă pentru Rafael! Îl susțin pe alergătorul Claudiu.”.

Pentru a afla mai multe despre ei, îi rugăm pe donatori să completeze formularul de pe pagina http://fundatiarafael.org/alerg-pentru-rafael/.

Noi vă vom tine la curent cu evoluția strângerii de fonduri  și cu stadiul implementării proiectului. De asemenea, puteți căuta informații despre proiect accesând link-ul: http://fundatiarafael.org/alearga-si-sau-doneaza-pentru-cabinetele-de-terapie-destinate-copiilor-si-adultilor-cu-dizabilitati/.