
Descrierea competiției “România andurantă”
România andurantă este prelungirea online a Maratonului Montan Rafael și o declarație de dragoste pe care noi, cu toții, o facem acestui tărâm de basm și oamenilor care-l locuiesc, indiferent de naționalitate, un eveniment sportiv de masă, destinat alergătorilor care-i transmit astfel României, La mulți ani!
Cum vom face? Păi…foarte simplu: dacă vrei să alergi de ziua României, te înscrii pe site, iar noi îți vom trimite prin email numărul de concurs. De asemenea, te vom aștepta la sediul nostru din Codlea, strada Libertății, nr. 22A, pentru a-ți ridica tricoul și medalia de participant, în perioada 24- 28 noiembrie, în intervalul orar 9-14. Dacă nu reușești să ajungi, poți veni și în perioada 02-05 decembrie 2025.
În oricare din zilele cuprinse între Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Sfântului Ierarh Nicolae, adică între 30 noiembrie și 6 decembrie, poți ieși la alergare, minimum 5 kilometri, fără limită maximă, cu tricolorul, singur sau cu prietenii, pe oriunde dorești și în orice interval orar. Pune apoi pe profilul tău de facebook fotografii, filmulețe și un link din aplicația de alergare, alături de un text, cu hastag spre sponsorii evenimentului! Poți face una sau mai multe curse, la alegere. Dacă alegi să faci o singură cursă, e suficient pentru a fi finisher, dar poți să alergi și de mai multe ori în perioada mai sus stabilită, iar performanțele se pot cumula.
După cursă îți vom trimite prin email diploma de participare și toate felicitările noastre. Pe diplomă vom scrie numărul total de km alergați și diferența totală de nivel, indiferent dacă ai alergat o dată sau de mai multe ori în perioada 30.11-06.12.2025.
Taxa de participare este de 100 de lei, pentru kit minimal (tricou și medalie) și minimum 200 de lei pentru kit complet (tricou, medalie și legendarul pachet Zdrovit). Ca de obicei, bănuții pot fi strânși printr-un efort de fundraising, făcându-vă un cont Galantom, accesând următorul link: https://sportiv.galantom.ro/fundraising_pages/create?id_event_project=9821.
Cei care nu doresc să-și facă un cont Galantom pot să achite suma aleasă direct în contul Fundației Rafael.
Toți bănuții adunați vor fi utilizați în Centrele de Zi Rafael, pentru a le asigura copiilor și adulților cu dizabilități accesul gratuit la terapii.
.
INSCRIERE
Înscrierea se va face prin completarea formularului de pe site, începând cu data de 18 noiembrie. Validarea se va face după achitarea/strângerea sumei minime de 100 de lei (pentru kit minimal) sau de 200 de lei (pentru kit complet), prin intermediul Galantom sau direct în contul: RO35 RNCB 0054 0901 1247 0001.
.
Prin completarea formularului declari că ești apt pentru alergarea pe care ți-o asumi și că renunți la orice pretenții de natură patrimonială sau morală față de organizatori pentru daune provocate de accidente sau alte pagube pe care le vei întâmpina sau le vei provoca în timpul evenimentului sportiv din perioada 30.11-06.12.2025.
.
E șansa ta să arăți că poți să fii mai bun, mai darnic. Suntem convinși că tu vei deveni un adevărat învingător pentru copiii și adulții cu dizabilități!
Aleargă doar prin locuri sigure, respectând regulile, normele și recomandările autorităților!
Informații utile
Tot ce trebuie să știi despre competiție și desfășurare într-un singur loc.
.
Locul de start și ora startului sunt alese de fiecare alergător, în perioada 30.11-06.12.2023.
Fiecare alergător își stabilește singur ora, data și traseul cursei, cu condiția să alerge minimum 5 kilometri, oricând în perioada 30.11-06.12.2023.
Kitul conține numărul de concurs, tricou și medalia de finisher și va fi primit de toți cei care donează minimum 80 de lei. Cei care adună/donează suplimentar (adică minimum 150 lei) vor primi drept premiu un pachet Zdrovit. Numărul de concurs va fi trimis prin email, iar restul kitului va fi ridicat de la sediul Fundației Rafael (în zilele de 28.11, 29.11, 04.12), de la standul din centrul orașului Codlea (în 30.11 și 01.12.2023) sau vor fi trimise prin curier, cu plata la destinatar. Pentru fundraiseri costul transportului va fi suportat de noi.
Imagini de la ediția 2022.
Sponsori
.

