Am purces la parcurgerea celor 100 de kilometri. În prima zi am alergat 12,3 km Codlea-Ghimbav și retur, apoi 9, 6 km prin Codlea, iar sâmbătă am alergat 9,1 km între Codlea-Ștrand (dus prin pădure și întors pe șosea). Am ajuns, așadar, la 31 de km alergați.

Într-un peisaj de iarnă, cursele au fost plăcute și presărate cu mici întâmplări, din care nu au lipsit întâlniri cu căprioare, simpatice pățanii cu câini, focuri de armă și zăpadă alunecând de pe acoperiș, evitată în ultima fracțiune de secundă. Nu a fost plictisitor deloc.

Cel mai fain a fost, însă, că prietenii nostri Andrei Vatra și Ana Merlaru au rezervat primii șase kilometri și am pornit astfel cu mult avânt. Le mulțumim și îi felicităm!

Urmează noi curse și, desigur, așteptăm donații care să vă facă din nou susținători entuziaști ai activităților terapeutice derulate cu copiii și cu adulții cu sindrom Down sau cu autism, căci aceasta este esența parteneriatului nostru.

Vă reamintim că donația recomandată pentru un km alergat este de 20 de lei și puteți alege să rezervați oricâți dintre cei 100 de km pe care alergătorii Rafael îi vor face.

Cei care doriți să donați, puteți să o faceți fie vizitându-ne direct la sediul nostru din Codlea, str. Libertății, nr. 22A, fie depunând suma în contul Fundației Rafael: RO35 RNCB 0054 0901 1247 0001 BCR Codlea, cu specificația: „Aleargă pentru Rafael!”

Rămâneți aproape!