Doi ani la rând a fost învingătoare în cursa feminină a Crosului Prieteniei… În acest an am decis să-i oferim ca premiu suplimentar, pentru câștigarea cursei de 2 km, participarea la una din probele care urmau să aibă loc în cadrul Maratonului Montan Rafael. Are abia 16 ani și ne imaginam că va alege una dintre cursele mai scurte. E drept, niciuna nu este ușoară, dar am fi fost mai liniștiți să o vedem ajungând mai repede la linia de sosire. Dar ce credeți că a ales Gabriela? Nici mai mult, nici mai puțin decât proba de maraton. 42 de km montani la o vârstă atât de fragedă… Hmmm… Cuvântul e cuvânt, însă, așa că i-am respectat alegerea. Voiam doar să ne asigurăm că știe cât de dificilă e o astfel de cursă. Știa. Teoretic. Ei bine, ne-am supus avântului pe care tinerețea îl are și am acceptat înscrierea Gabrielei la cea mai dură cursă a competiției. Cu emoții, având în vedere vârsta ei, dar și cu încredere în capacitățile pe care le are.

Tăcută și seriosă, Gabriela a ajuns la locul de start. Am simțit nevoia să-i mai spun o dată că poate renunța oricând sau că poate să schimbe cursa cu una mai scurtă. M-a ascultat cu bun simț, dar nimic nu a clintit-o dintr-o hotărâre care părea atât de firească atunci când vorbeai cu ea. Se comporta ca și cum s-ar fi pregătit o viață pentru această cursă.

La ora 9 s-a dat startul… Gabriela a pornit cu zâmbetul pe buze. Am regăsit-o apoi la finish. Tot veselă, spunând că s-a simțit în largul ei pe potecile din Holbav. Să treci oficial în rândul maratoniștilor nu e puțin lucru, dar atitudinea ei ne transmitea că e atât de firesc ceea ce a făcut încât am ales și noi să ne bucurăm în liniște de succesul ei.

Până la urmă, nu ar trebui să uităm că efortul unui maratonist este unul care depășește disponibilitatea de efort a omului neantrenat special pentru asta. Să nu uităm că Filipide, mesagerul atenian care, în urma bătăliei din anul 490 î.Hr., dintre invincibila până atunci armata persană și o alianță a orașelor-stat grecești, a alergat 42 de kilometri de la Maraton până la Atena, unde a mai apucat să spună doar: “Nenikikamen” (“Am învins”), după care a murit pe loc. Efortul maratoniștilor este, așadar, unul deasupra naturalului.

Unii dintre alergătorii de azi au ales să se lase provocați de o astfel de distanță și să o parcurgă cu entuziasm. De aceea, ne-am bucurat să o vedem pe Gabriela trecând cu vigoare, la o vârsta atât de fragedă, linia de sosire și devenind maratonistă. Și, pentru ca bucuria să fie deplină, vă spunem că nu a fost singura maratonistă la vârsta adolescenței. Un coleg de-al ei, Mihai, a devenit și el finisher și încă unul cu zâmbetul pe buze. Ambii sunt elevi la Colegiul Tehnic “Simion Mehedinți” și sunt doi învingători. Vom vedea dacă vor continua să alerge la competiții sau vor păstra această experiență unică, pentru a le povesti nepoților, dar eu cred că vom mai auzi de ei la următoarele maratoane.

Oricare ar fi alegerea lor, suntem mândri de ei și încântați că au finalizat cu succes cursa de 42 de kilometri. Felicitări, Gabriela, felicitări, Mihai!