7 ediții de poveste, aceeași magie: Maratonul Montan Rafael

Au trecut 7 ani de când am pornit, cu entuziasm, pe potecile minunate ale competițiilor montane. La început mai timizi, dar îndrăzneți și plini de bucurie, apoi din ce în ce mai plini de încredere, am învățat, ediție după ediție, cum să îmbunătățim competiția și să o transformăm într-o frumoasă împletire a ospitalității, a prieteniei montane, a carității și a sportului. Uneori ne-a ieșit mai bine, alteori am punctat mai mult la capitolul învățare, dar mereu a fost cu drag. La fel va fi și în acest an. Vom scrie împreună un nou capitol al poveștii Rafael, cu întâmplări demne de povestit nepoților, în serile friguroase de iarnă. Peisajul mirific de miez de toamnă, din 16 octombrie, mirosul îmbietor de tocană și dansul mușchilor în plin efort ne vor fi iar premise ale bucuriei simple de a fi împreună, în cel mai frumos demers caritabil al anului.

Ne e tare dor de oaspeții noștri și de atmosfera aia faină de maraton montan. Vouă nu?

Vom organiza, așadar, în 16 octombrie 2021 o super competiție, cu 4 curse fizice pentru adulți: 5 km, 12 km, 21  km și 42 km, 3 curse fizice pentru copilași: 100 m, pentru preșcolari, 300 m pentru școlarii mici și 600 m, pentru școlarii mari. De asemenea, vom organiza și o cursă virtuală, de minimum 5 km, urmând ca limita maximă să fie stabilită de alergători.

Pentru a contribui la strângerea de fonduri, participanții la cursele pentru adulți (cursele fizice de 5, 12, 21, 42 de km și cursa virtuală) vor completa formularul de pe site, după care vor putea utiliza un cont Galantom, cu ajutorul căruia vor deveni fundraiseri plini de drag, pentru o cauză nobilă: asigurarea accesului gratuit al copilașilor și adulților cu dizabilități la terapii și la programe de dezvoltare.

Suma minimă care va fi strânsă de fiecare participant, pentru a fi validat, este de 100 de lei, pentru kit minimal (cip, tricou) sau de 200 de lei, pentru kit complet (cip, tricou, legendarul pachet Zdrovit).

MARATON 42 KM

SEMIMARATON 21 KM

CURSELE DE 5 KM ȘI DE 10 KM

CURSA VIRTUALĂ (MINIMUM 5 KM)

CURSELE COPIILOR

COMPETIȚII DE FUNDRAISING

În ziua de 16 octombrie 2021 vom avea, așadar, următoarele curse:

-cursa de 5 km, cu startul din Maial, la ora 9.30,

-cursa de 12 km, pe traseul Maial-Lacul 2-Maial, cu startul la ora: 10,

-cursa de 21 de km, pe traseul Maial-Lacul 2-Carieră Holbav-Holbav spatele Măgurii-Cetatea Neagră-Maial, cu startul la ora 8.30,

-cursa de 42 de km, pe traseul Maial-Lacul 2-Carieră Holbav-“La Vasile”-Gater Holbav-“La Dan”-“La Cruce”-Valea Bârnii-Dealul Bârnii-Cetatea Neagră-Vârful Măgura-Maial, cu startul la ora 8. Cei care vor ajunge la punctul de control de la Dealul Bârnii după ora 14.30 vor fi opriți și vor ieși din concurs.

-cursa virtuală, care se va între ora 5 dimineața,16 octombrie și 5 dimineața, 17 octombrie, alergătorii alegându-și singuri la ce oră aleargă în acest interval, traseul și distanța. Fiecare alergător va trimite către organizator link-ul cu cursa înregistrată cu o aplicație de alergare, foto cu ecranul telefonului/ceasului, din care să reiasă distanța parcursă și diferența de nivel și o fotografie cu el, în care să se vadă și numărul de concurs.

Dacă, din motive care țin de o posibilă dinamică sumbră a pandemiei, unele curse nu se vor putea ține fizic, competitorii vor fi înscriși la cursa virtuală, dar vom reveni atunci, dacă va fi cazul, cu detalii.

De asemenea, tot în data de 16 octombrie, vom mai avea 3 curse pentru copii:

-cursa de 100 de m, pentru preșcolari, în Maial, cu startul de la ora 15,

-cursa de 300 de m, pentru școlarii mici (clasele I-IV), în Maial, cu startul de la ora, 15.20,

-cursa de 600 de m, pentru școlarii mari (clasele V-VIII), în Maial, cu startul de la ora 15.40.

Contribuția celor care participă la cursele copiilor este de 10 lei, nefiind obligatorie.

Premiile vor fi, ca în fiecare an, cupe realizate în Atelierul Rafael, medalii și diplome pentru locurile 1, medalii și diplome pentru locurile 2 și 3, pe categorii de vârstă și sex. De asemenea, vor fi oferite medalii pentru toți cei care reușesc să treacă linia de sosire. Pentru cursa virtuală se vor face clasamente în funcție de distanța parcursă și de diferența de nivel.

Minorii peste 15 ani care doresc să participe la cursele adulților pot fi înscriși de către părinți, pe răspunderea acestora, ținând cont de capacitățile lor sportive.

Toți participanții sunt rugați să țină cont de faptul că se va alerga pe trasee montane, cu toate riscurile pe care astfel de trasee le presupun: risc de accidentare, de alunecare, de întâlnire cu animale sălbatice etc.

Pentru fiecare dintre cursele adulților se vor organiza și concursuri de fundraising, oferindu-se cupe, medalii și diplome.

.

ALEARGĂ #4oamenispeciali pe 16 octombrie 2021!

.

Participă! Donează! Susține!

.

Fiecare donație reprezintă o șansă acordată copilașilor și adulților cu dizabilități. Efortul tău poate face diferența!

.

Înscrie-te acum

.

.

Verifică dacă ești pe listă și dacă înscrierea ta a fost validată!

Lista alergătorilor înscriși la maraton aici

.

.

Cum achit contribuția de participare?

Fiind o competiție a bucuriei de a dona, Maratonul Montan Rafael se bazează pe entuziasmul fiecărui alergător. Astfel, fiecare participant va avea ocazia să devină un catalizator al altruismului, adunând pe platforma Galantom bănuți pentru cauza caritabilă. Înscrierea la cursele dedicate adulților va putea fi validată doar pentru participanții care au adunat suma minimă de 100 de lei (kit minimal) sau 200 de lei (kit complet). Participanții la cursele copiilor vor putea dona, dacă doresc, o sumă recomandată de 10 lei. Această sumă nu este obligatorie pentru copii. Ei sau părinții lor pot dona mai mult, mai puțin sau deloc, suma donată nefiind o condiție pentru participarea copiilor la competiție.

.

Tu știi pentru cine alergi?

Cauza pentru care strângi fonduri și/sau donezi și în acest an este una foarte dragă inimilor noastre: asigurarea accesului gratuit la terapii al copiilor și adulților cu dizabilități.

Precum știm cu toții sau măcar intuim, dizabilitatea presupune o luptă continuă, un constant și intens antrenament fizic, psihic și moral. Terapiile corective, programele de dezvoltare cognitivă, afectivă, de creștere a autonomiei personale, activitățile de consiliere și de încurajare a socializării și a integrării școlare și/sau socio-profesionale necesită mult efort și sunt și foarte costisitoare. Noi ne străduim de peste 14 ani să le oferim gratuit astfel de servicii copiilor și adulților cu dizabilități.

Aproximativ 100 de copii și de adulți cu dizabilități identifică împreună cu noi sensuri noi și trăiesc bucurii simple zi de zi.

Poți afla mai multe despre povestea Rafael urmărind site-ul nostru, pagina și contul de facebook și filmulețul pe care ți-l prezentăm.

.

Prezentare cauza fundației

.

Video de prezentare

.

Regulament

.

Vă recomandăm să citiți Regulamentul Competiției înainte de a vă înscrie! Pentru a vizualiza Regulamentul vă rugăm să apăsați butonul de mai jos.

Vizualizează Regulamentul Oficial al Competiției!

.

Descarcă Declarația pe propria răspundere!

.

Descarcă Declarația părinte – minor!

.

Traseele competiției

Spectaculoase și aspre

Anul acesta avem, din nou, mai multe trasee, pentru ca bucuria să fie mai diversă.

Traseul cursei de 5 km:

Pornește din Maial, pe drumul forestier, trece pe lânga noua și binecuvântata bisericuță, apoi pe lângă troiță, iese, pentru puțin timp, pe un drum asfaltat, până la baza dealului, unde urcușul vă îndeamnă să vă mobilizați intens și vă oferă apoi satisfacția unei minunate vederi asupra orașului Codlea, dar și asupra Brașovului, Ghimbavului, Cristianului etc. Veți putea, de asemenea, să admirați Postăvaru’, Tâmpa, Bucegii. Veți intra apoi în pădure, după o mică escaladă prin locul în care a fost sculptat noul drum în stâncă. Urcușul va continua încă puțin, până la voluntarii noștri, care vă vor da curaj să vă întoarceți, de data aceasta mai mult în coborâre, pe același traseu.

Traseul cursei de 12 km:

Clasicul “drum al ștrandului” pleacă și el din Maial, pe lângă biserică și troiță, pe drumul asfaltat (vreo 400 m), urmat de un urcuș destul de aspru, la început pe dealul generos în priveliști, apoi prin pădure. Până la Lacul 2 se urcă și se coboară pe un traseu pitoresc, împădurit. Între lacuri alergarea va fi acompaniată de cântecul broaștelor vesele și entuziaste. Veți mai alerga pe lângă Lacul 2, până la voluntarii noștri, care vă vor îndruma să vă întoarceți pe același traseu.

Traseul semimaratonului:

Pornește din Maial, prin aburul magic al dimineții de toamnă, pe lângă capela care oferă binecuvântări fiecărui concurent, apoi pe un scurt drum asfaltat, urmat de un urcuș destul de intens, la început pe dealul dezgolit, apoi prin pădure. De la Lacul 2 urmează un nou urcuș, până aproape de Cariera dinspre Holbav, urmat îndeaproape de câteva urcușuri înșelătoare, până în spatele Măgurii, la intersecția care desparte traseul semimaratonului de cel al maratonului. Semimaratoniștii vor însoți poalele muntelui, după care vor urca spre buza acestuia, până la Cetatea Neagră. Urmează o coborăre constantă, abruptă pe alocuri, până în Maial.

Traseul Maratonului Montan Rafael, ne readuce mereu cu încântare prin locuri spectaculoase, cu coline, stânci, păduri, dar și locuri dezgolite, prin zone sălbatice uneori, alteori cu un dulce aer rural. Pornește din Maial, pe lângă bisericuță, merge un pic pe un drum asfaltat (în jur de 400 m), după care începe un urcuș capabil să-ți taie răsuflarea, atât prin diferența de nivel, cât și prin frumusețea priveliștii, căci din vârful dealului se pot admira atât Codlea, cât și Brașovul, Ghimbavul și Cristianul. Urmează un drum plăcut prin pădure, până la strandul Codlea și cele 2 lacuri.

Un nou urcuș prin pădure îi apropie pe alergători de locul numit Carieră și de acolo se iese în spatele Măgurii, după un alt urcuș susținut. Dulcele Holbav va legăna apoi alergarea de pe colină pe colină, până la revenirea spre Măgura. În ultimii 7 km se simte duritatea nebănuită a muntelui care părea un delușor. Se urcă aspru până la ruinele Cetății Negre, după care urcușul devine aproape pieptiș, pe stânci, până pe coama muntelui, de unde vine răsplata extraordinară a unei panorame magnifice.

Încă puțin și alergătorii ajung pe vârf, la 1292 m, după care coboară destul de periculos pe serpentine, până în apropierea Maialului.

.

Informații utile

Tot ce trebuie să știi despre competiție și desfășurare într-un singur loc.

.

Pentru participanții la cursele de 5km, 12km, semimaraton, maraton și la cursele copiilor, locul de start este cel clasic: Maialul Codlei.

Participanții la celelalte probe își aleg singuri locul de start și traseul.

6.30-7.30: ridicare kit-uri pentru maratoniștii care nu au reușit să le ridice de la Coresi în cursul zilei de vineri,

7.00-8.00: ridicare kit-uri pentru semimaratoniștii care nu au reușit să le ridice de la Coresi în cursul zilei de vineri,

7.45: ședința tehnică pentru maratoniști,

8.00: startul pentru maratoniști,

8.00-9.00: ridicare kit-uri pentru participanții la cursa de 5 km care nu au reușit să le ridice de la Coresi în cursul zilei de vineri,

8.15: ședința tehnică pentru semimaratoniști,

8.30: startul pentru semimaratoniști,

8.30-9.30: ridicare kit-uri pentru participanții la cursa de 12 km care nu au reușit să le ridice de la Coresi în cursul zilei de vineri,

9.15: ședința tehnică pentru participanții la cursa de 5 km,

9.30: startul pentru participanții la cursa de 5 km,

9.45: ședința tehnică pentru participanții la cursa de 12 km,

10.00: startul pentru participanții la cursa de 12 km,

13.00: festivitatea de premiere pentru participanții la cursele de 5 și 12 km,

13.00-14.30: înscrierile la cursele copiilor,

14.30: festivitatea de premiere pentru participanții la semimaraton,

15.00: start cursa preșcolarilor,

15.20: start cursa școlarilor mici,

15.40: start cursa școlarilor mari,

16.15: festivitatea de premiere a copiilor,

aproximativ ora 17.00 (în funcție de ora de venire a ultimului maratonist): festivitatea de premiere a maratoniștilor.

Kiturile se vor ridica personal de către fiecare participant la cursele destinate adulților. Nu se acceptă ridicarea kiturilor în numele altor alergători.

Participanții la competițiile destinate adulților sunt așteptați vineri, 15 octombrie, în intervalul orar 16-21, la Coresi, să-și ridice kiturile. Pentru cei care, oricât s-ar strădui și nu reușesc să ajungă vineri, vom distribui și sâmbătă dimineața, între orele 6.30-7.30 (pentru maratoniști), 7.00-8.00 (pentru semimaratoniști), 8.00-9.00 (pentru participanții la cursa de 5 km) și 8.30-9.30 (pentru participanții la cursa de 12 km).

Vă recomandăm să vă ridicați kiturile vineri, pentru a evita înghesuiala! Cei care nu se prezintă în intervalele mai sus menționate nu le vor mai putea ridica.

Pentru participanții la cursa virtuală se vor trimite prin email numerele de concurs și sunt rugați să le printeze și să le utilizeze în ziua competiției. În termen de o săptămână după finalizarea concursului, cei care au fost finisheri (adică ne-au trimis dovezi că au finalizat cursa la care s-au înscris și au adunat suma minimă prin galantom) vor primi prin postă sau prin curier, ori direct de la noi, kit-ul, în funcție de suma minimă adunată (kit minimal pentru adunarea sumei de 100 de lei, kit complet pentru adunarea sumei minime de 200 de lei).

Cazarea și masa sunt răspunderea participanților. În cazul în care au nevoie de informații sau sprijin, ne pot contacta pe numărul oficial.

Desigur, vă vom aștepta la finish cu tradiționala tocană.

Edițiile precedente

.

Clasamente

.

Fotografii

.

Am ajuns la cea de-a 7-a ediție și ne bucurăm pentru tot ce a fost ori o să fie.

Prezentarea Video a Maratonului Rafael 2015

realizat de Echipa 321 SPORT

.